Kidprenor Blog
Un blog pentru părinți, copii și kidprenori
Află noutăți, învață lucruri folositoare, clădește obiceiuri bune. Viitorul de mâine începe azi!
Hai și tu în Academia Kidprenor!


Regula celor 10.000 de ore
🏆 Care crezi că este rețeta succesului? Atunci când aplaudăm performanțele unui sportiv sau ale unui artist, primul lucru care ne vine în minte este

Cum îl poate ajuta un curs de educație antreprenorială pe copilul tău?
Indiferent de calea pe care va alege să o urmeze în viață, copilul tău are nevoie să își dezvolte un set de abilități esențiale pentru

Știi cât de important este scrisul de mână pentru copilul tău?
Spune repede, când ai scris ultima dată o pagină întreagă, cu pixul sau creionul?Uneori alegi să scrii pe laptop sau pe telefon, pentru eficiență sau

Cum faci față neprevăzutului în primul business?
Primul business este întotdeauna o provocare, cu atât mai mult pentru un kidprenor nerăbdător să obțină un succes răsunător. Cei mici obțin, pe parcursul Academiei,

Ai vizitat Târgul Kidprenor?
Târgul Kidprenor este unul dintre cele mai așteptate momente ale anului! Încă din primul modul al Academiei Kidprenor cei mici încep să lucreze la afacerea

Celui mic îi lipsește motivația. 5 lucruri pe care le putem face ca părinți
Celui mic îi lipsește motivația. 5 lucruri pe care le putem face ca părinți Copilul tău ar putea obține rezultate mult mai bune, la școală