Într-o lume care aleargă după succesul personal și realizări rapide, am ales să îmi investesc timpul și pasiunea în formarea și ghidarea unei generații de tineri antreprenori, dar mai presus de toate, în crearea unei generații de tineri educați și conștienți de tot ce îi înconjoară.
Acest articol explorează experiența mea ca trainer Kidprenor, împărtășind
lecții valoroase despre curaj, adaptabilitate și bunătate. Împreună cu micii Kidprenori,
am descoperit că educația antreprenorială nu înseamnă doar afaceri, ci și
conturarea caracterului, formarea valorilor proprii, învățarea empatiei și acceptarea
eșecurilor ca pași necesari către succes.
Cu aceste gânduri în minte, să pornim la drum!
Începutul călătoriei de trainer Kidprenor
Când am început călătoria mea ca trainer Kidprenor, eram conștientă că una dintre cele mai importante valori pe care le am este educația și, totodată, cea mai mare pasiune sunt copiii. Intuiam că procesul îmi va aduce o satisfacție enormă, însă, ceea ce nu anticipasem este cât de multe voi învăța eu de la micii Kidprenori.
Să fii trainer într-o academie de educație antreprenorială pentru copii reprezintă o provocare și o responsabilitate enormă.
De ce spun asta?
În primul rând, pentru copii este extraordinar de important să aibă mentori pe care să îi poată considera un model bun de urmat, așadar, tot ce spun, ce fac și ce transmit în cadrul orelor (și nu numai) trebuie să constituie pentru ei un exemplu.
În al doilea rând, educația antreprenorială și cea financiară sunt două subiecte la început de drum în România, ceea ce înseamnă că sunt responsabilă de crearea și consolidarea unor piloni foarte importanți în viitorul celor mici.
Secretele unei ore captivante
Înainte de a începe fiecare oră, îmi iau timp, aproximativ 10 minute, pentru a-mi aduna gândurile și a mă putea focusa asupra lecției. Aranjez tab-urile cu toate activitățile/ jocurile, deschid meeting-ul, pregătesc imnul Kidprenor și încep lecția foarte relaxată.
Aceasta ar fi o stare ideală.
În realitate, cel mai solicitant aspect în activitatea oricărui trainer și pedagog este să îi facă pe copii să fie atenți și, totodată, să nu se plictisească.
Cum fac eu asta?
1. Validez mereu reușitele lor
Știm cu toții cât de important este feedback-ul unui adult pentru copii și de aceea nu ratez nicio ocazie în care să îi laud pentru ceva ce au făcut bine. De asemenea, scot mereu în evidență aspectele pozitive chiar și atunci când poate nu le-a ieșit din prima încercare și îi incurajez să își mai dea o șansă.
2. Ne jucăm mult
Joaca dezvoltă creativitatea, inițiativa, abilitățile socioemoționale (munca în echipă, răbdarea, empatia, rezolvarea conflictelor). Fiecare copil este diferit și înțelege diferit anumite informații “tehnice”. De aceea, prin activitățile mai haioase din timpul orelor, care implică, de cele mai multe ori, imagini sau chiar videoclipuri, aceștia rețin mai ușor aspecte cum ar fi: dobândă, prag de rentabilitate, obiective SMART, cashflow sau chiar arta
negocierii.
3. “Învățăm lucruri de oameni mari”
Mereu m-a fascinat să aflu despre ce vorbesc oamenii mari. Copil fiind, eram interesată de subiectele abordate atât de părinții mei, cât și de restul adulților din jur. Chiar dacă pare că cei mici nu înțeleg ce vorbim, în cele mai multe cazuri, le stârnim interesul de a asculta aceste discuții în care ei nu sunt implicați în mod direct. Astfel, luând exemplul personal, abordez lecțiile într-un mod diferit. Le prezint micilor Kidprenori subiectele pe care urmează să le abordăm ca fiind aspecte pe care, în general, le discută adulții. În acest mod, le stârnesc interesul, curiozitatea și îi fac să simtă că aceste discuții contribuie real la viitorul lor.
Ce am învățat împreună cu Kidprenorii mei?
Cred că ceea ce mă inspiră cel mai mult este curajul lor, pe care probabil cei mai mulți dintre noi, adulții, îl interpretăm ca fiind inconștiență.
M-am întrebat de multe ori, unde și cum se pierde această “nebunie” de a crede orbește în visurile pe care le avem și am ajuns la concluzia că frica de eșec joacă un rol important în deciziile și reușitele noastre.
Prin urmare, una dintre cele mai valoroase lecții pe care le învață copiii în academie, atât de la mine, cât și de la ceilalți traineri, este că eșecul trebuie înlocuit cu bucuria unei experiențe, oricare ar fi finalitatea acesteia. Mai precis, împrietenim frica de eșec cu entuziasmul și curajul.
Voi poposi aici asupra unui exemplu concret.
În cadrul modulelor din Academia Kidprenor, se desfășoară un târg online, unde copiii listează prima lor afacere (produse, servicii etc.).
Din fericire, există posibilitatea ca unele afaceri să nu aibă foarte mulți clienți. De ce spun “din fericire”? Pentru ca e o lecție foarte importantă de unde copiii pot lua un feedback real al pieței și înțeleg riscul pe care trebuie să ni-l asumăm atunci când pornim pe drumul antreprenoriatului. Aici intervenim noi, trainerii, care îi ghidăm să înțeleagă și să accepte că sunt situații în viața lor, mai ales dacă vor ajunge antreprenori, care nu merg mereu conform planului și asta nu înseamnă eșec, ci experiențe din care învățăm și care ne fac mai puternici.
Făcând o introspecție a lecțiilor învățate de la copii, cu siguranță, pe lângă curaj, pe lista mea se regăsesc:
- Toleranța. Trebuie să recunosc că această calitate m-a surprins. Sunt momente în care copiii au nevoie să le explic de două ori aspecte pe care nu le înțeleg, iar ceilalți mă ajută mereu cu exemple din perspectiva lor pentru a putea înțelege mai ușor. Se ajută reciproc, astfel, nu au ocazia să se poziționeze superior pentru că ei au înțeles sau au terminat un task mai repede.
- Bunătatea. Avem ore dedicate prezentării anumitor proiecte (ex. Dreamboard), unde învățăm să dăm și cel mai important, să primim feedback. Cei mici găsesc, cu ușurință, multe calități în munca celorlalți, se încurajează și se bucură reciproc pentru succesul lor.
- Adaptabilitatea. Învăț de la copii că orice situație care necesită soluții, chiar și imediate, poate fi rezolvată cu puțină imaginație și curajul de a ieși din zona de confort.
- Sinceritatea. Odată cu această calitate pe care o au, vine și capacitatea lor, chiar dacă se întâmplă în mod inconștient, de a-și impune limitele. Îi incurajez mereu să-și exprime semtimentele, iar dacă există momente în care îmi transmit că nu se simt în largul lor, le ofer tot spațiul necesar, fie acesta și virtual 🙂
Gânduri de final
Este fascinant cât de mult poate evolua un copil în câteva luni. Mai mult decât atât, mă bucură enorm că am oportunitatea să formez copii, să îi văd crescând timp de un an sau chiar 2.
Sunt mândră de fiecare proiect pe care îl fac Kidprenorii, ca și cum aș deschide o cutie plină cu amintiri din școala primară. Cam atunci mi-am pus întrebarea ce vreau să fiu când voi crește mare și, oare, care este misiunea mea. Iar acum, mai mult ca niciodată, știu că am găsit-o.
Pentru mine, proiectul Kidprenor înseamnă șansa mea de a contribui la noua generație de tineri antreprenori și mai mult decât atât, la viitorii oameni mari.
Dacă ai ajuns până aici, eu sunt Smaranda și abia aștept să ne cunoaștem în Academia Kidprenor.
Dacă dorești să testezi Academia și să o cunoști pe Smaranda și/sau alți traineri, înscrie-te la Ora Demo, alături de copilul tău.
Despre autor

Smaranda Herghelegiu
Smaranda e trainer Kidprenor din primăvara anului 2024 și consideră că educația este cheia care poate deschide lacătul tuturor oportunităților. De mică, a fost atrasă de conexiunile umane dar și de latura logică a lucrurilor. Astfel, a ales să urmeze cursurile facultății de Publicitate, din cadrul UBB Cluj, ceea ce a ajutat-o să deprindă abilități de comunicare, competențe digitale și să cunoască secretele din spatele unui brand de succes. Cu o experiență de 4 ani în vânzări și spiritul antreprenorial în sânge, Smaranda s-a hotărât că este momentul oportun să-și dedice timpul celei mai mari pasiuni din totdeauna: copiii. Se simte privilegiată să poată contribui la formarea noii generații de tineri care vor ști că valorile sănătoase, curajul, educația, munca și disciplina duc inevitabil la succes.
