6 sfaturi practice prin care îți poți ajuta copilul să își construiască brandul personal.
Fiecare dintre noi are un brand, nu numai produsele de consum ale companiilor cu bugete mari de marketing. Brandingul personal înseamnă, de fapt, reputaţie: cum te descrii tu, pe tine. Și cum te descriu ceilalți.
Brandingul personal ajută la consolidarea reputaţiei, la avansarea în carieră şi la câştigarea credibilității şi încrederii în sine.
Când vine vorba de copiii noștri, îi învățăm să spună “te rog”, “mulțumesc”, “scuze” și… ei înțeleg. Înțeleg și învață atât de repede! Clar, creierele lor sunt mult mai mari decât corpurile lor micuțe!
Așadar, dacă vremurile s-au schimbat și copiii noștri sunt geniali, de ce am crede că nu ar trebui să extindem gama de conversații pe care le avem cu ei încă de la vârste mai mici?
Mulți părinți tind să treacă cu vederea sau să presupună că ai lor copiii vor “prinde” aceste abilități la școală, sau vor învăța ce au nevoie pe parcurs. Cu siguranță vor învăța, dar le poți oferi un avantaj. De fapt, trebuie să o faci! Copilul tău se îndreaptă spre o lume în care oamenii iau decizii de angajare pe baza informațiilor pe care le găsesc despre candidații lor din mediul online.
Să ajungi la timp la locul de muncă și să respecți regulile nu mai este suficient. Viitorul muncii necesită un nou set de abilități – abilități pentru a face munca propriu-zisă și abilități pentru a obține locul de muncă.
Aici intervine brandingul personal. Dacă reușim să îi învățăm pe copii despre brandingul personal, ei:
- Vor fi memorabili;
- Vor atrage oportunități;
- Vor ieși în evidență în fața angajatorilor;
- Vor ști cum să profite de punctele lor forte;
- Vor obține relații valoroase care îi vor ajuta în creșterea lor.
Iată 6 moduri de a învăța copiii despre brandingul personal:
#1: PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ
La următoarea cină împreună, ce-ai zice să porți o conversație cu copilul tău despre importanța primelor impresii? Explică-i cât de mult contează o primă impresie, repercusiunile unei impresii negative și avantajele uneia pozitive.
Discută despre importanța limbajului corpului, contactului vizual, a empatiei și a încrederii. Cu siguranță doar această discuție îi va oferi copilului tău un avantaj.
Dacă tot sunteți la capitolul primelor impresii, discutați și despre primele impresii digitale. Sfătuiește-l să se gândească de două ori înainte de a posta ceva și vorbește-i despre siguranța în mediul online.
Adevărul este că nu îți poți opri copilul să navigheze pe internet. Și dacă încerci s-o faci, cu siguranță va găsi o modalitate să intre oricum. În schimb, poți preveni evenimentele neplăcute oferindu-i tu educația de care are nevoie pentru a lua decizii informate.
#2: AJUTĂ-L SĂ-ȘI VADĂ PUNCTELE TARI
Brandul personal este despre unicitate. Ce îl diferențiază pe micuțul tău? Care sunt punctele lui forte? Ajută-l să le vadă și să devină conștient de ele. Asta îi va crește încrederea în sine și îl va ajuta să folosească punctele sale tari în favoarea sa.
Iată câteva întrebări pe care le poți folosi pentru a-l ajuta să-și descopere punctele forte:
- Ce activități îți aduc cel mai multă bucurie și satisfacție, ce te pasionează?
- La ce subiecte sau domenii te descurci cel mai bine la școală sau în alte activități?
- Ce calități crezi că te fac special? Poate empatia, creativitatea, capacitatea de lider sau abilitățile de comunicare.
- Ce activități te fac să te simți încrezător și motivat? Aceste experiențe pot indica domeniile în care copilul se simte mai confortabil și are mai multă încredere în abilitățile sale.
- Care sunt realizările de care te simți cel mai mândru?
Ține minte: oamenii NU cer ceea ce nu CRED că NU merită. Ajută-l să își realizeze valoarea și să învețe să o scoată în evidență, astfel încât să fie remarcat și să aibă mai multe oportunități, atât în viața personală, cât și în viitoarea carieră.
Și, atunci când recunoști punctele lui tari, fă-o și verbal, nu doar în gândul tău. Spune-le cu voce tare, să audă și el. Îi vei crește încrederea în sine și, în același timp, îl vei ajuta să se identifice cu punctele forte pe care le are.
Copilul tău nu trebuie să fie cel mai bun din școală pentru a avea puncte forte.
- Un copil care este recunoscut pentru implicarea și modul său activ de a fi, va fi mai predispus să-și îmbunătățească abilitățile de lider.
- Un copil care este recunoscut pentru empatie, cel mai probabil va fi mai deschis să exploreze și să-și îmbunătățească inteligența emoțională.
La sfârșitul zilei, brandingul personal este despre recunoașterea abilităților tale unice și canalizarea lor acolo unde aduc cel mai mult valoare.
“Dacă nu știi ce ai, nu va conta ce ai” – Emmanuel Iren
#3: CONSTRUIREA RELAȚIILOR
Fiecare persoană pe care o întâlnim are informații care ne pot ajuta. Așadar, este esențial să îți ajuți copilul să construiască și să-și îngrijească relațiile.
Rețeta este simplă: relațiile sunt construite pe oferirea de valoare reciprocă. Vestea bună este că, dacă vei face exercițiile de la #2, copilul tău își va cunoaște valoarea. Învață-ți micuțul că, pentru a avea relații benefice, fiecare persoană trebuie să fie deschisă la a oferi și a primi.
Încurajează capacitatea copilului tău de a fi un bun prieten. Amintește-i că a te pune în locul altcuiva și a vedea lucrurile din perspectiva lui este cheia pentru a fi un bun prieten. La fel și cu a fi amabil, a fi acolo pentru alții, și a ști să îți ceri scuze când greșești (asumarea responsabilității).
#4: ARTA CONVERSAȚIEI
Nimeni nu îi învață pe copii să vorbească. Ei gânguresc până când, deodată, încep să pronunțe cuvinte. Așadar, conversația este o abilitate naturală, doar că oamenii uită că ea poate deveni o artă care ne poate ajuta mult în viață.
Îți poți învăța copilul să devină maestru în ale conversației, prin jocuri practice pe roluri, în care vă imaginați diferite situații.. În felul acesta, vă puneți imaginația la joacă, petreceți timp de calitate împreună și el va învăța în modul lui preferat: jucându-se.
Învață-l moduri de a începe, menține și încheia conversațiile cu ceilalți. Începe prin a practica cum să te prezinți, cum să te adresezi unui adult versus un coleg, și ce să spui pentru a începe o conversație, cum să-ți faci prieteni și cum să-i menții, cum să vorbești cu un om furios, cum să-ți exprimi emoțiile sau părerile, cum să oferi feedback, cum să spui când nu îți place ceva sau cum să faci un compliment, cum să pui bariere.
Ascultarea activă este o altă abilitate esențială în conversație, și îți poți ajuta copilul să devină un ascultător mai bun oferind chiar tu un bun exemplu. Prin cuvintele și propriul exemplu, arată-i cum să fii prezent atunci când vorbești cu alții și să asculți ce au de spus. Elimină toate distragerile când vorbești cu el.
#5: VALORILE VOR CONTA ÎNTOTDEAUNA
Valorile sunt principiile în care credem sau lucrurile pe care le iubim și le ținem la inimă. Ele ne ghidează viața. Valorile ne modelează viața. Facem alegeri în funcție de valorile noastre, în toate aspectele vieții.
Așadar, rolul tău, părinte, este de a-ți ghida copilul către valori sănătoase, care îi vor fi de ajutor în dezvoltarea sa.
De exemplu, respectul. Copilul tău s-ar putea să nu vadă încă importanța modului în care îi tratează pe ceilalți, dar îi poți explica tu. Un comportament și o atitudine bună este atrăgătoare și nu va fi niciodată demodată.
O altă valoare este optimismul. Această valoare îi va dezvolta reziliența, va vedea eșecurile ca pe oportunități de învățare și va dezvolta un mindset orientat către creștere.
Să nu uite să se distreze și să se joace, nici măcar când va fi adult. Joaca este o valoare pe care e bine să o păstrăm mereu, care ne ajută să trecem mai ușor peste greutăți și ne amintește că totul e mai simplu decât avem noi tendința să credem. De cele mai multe ori, lucrurile nu sunt atât de serioase precum par. În plus, copiii învață cel mai eficient prin joacă.
Responsabilitatea, curajul, reziliența, colaborarea, creativitatea, inițiativa, sunt alte câteva valori pe care ți le recomandăm și ție, și pe care noi le cultivăm pentru copii în programul Kidprenor
#6: ÎNVAȚĂ-L CUM SĂ-ȘI PRONUNȚE NUMELE
Poate că sună puțin ciudat la prima vedere, dar îți recomandăm să te gândești și să alegi pentru copilul tău un nume ușor de pronunțat și de scris. Astfel, îi vei scuti de chinul de a-și explica numele tot timpul, de greșeli și de confuzii. Cum te aștepți să vorbească ceilalți despre o persoană al cărei nume nici măcar nu îl pot pronunța?
“Brandingul personal este despre gestionarea reputației tale, iar reputația ta începe cu ceea ce spui despre tine însuți.” – Tolu Michaels
Învață-l cum să-i corecteze cu delicatețe pe cei care îi stâlcesc numele sau i se adresează cu porecle care nu îi plac. Lucrurile acestea rămân. Nimeni nu vrea să fie cunoscut toată viața drept “cap mare” sau “gogoșică”.
Probabil că, la fel ca nouă, nimeni nu ți-a explicat brandingul personal la vârsta de 12 ani. Dar cu siguranță ai observat diferența pe care o face brandingul făcut cu intenționalitate. Te diferențiază și te ajută să atragi oportunități, în loc să alergi după ele. Un cadou chiar drăguț pe care îl poți oferi copilului tău, așa-i?
Începe de timpuriu astfel încât să-i ușurezi viitorul, ajută-l să construiască o bază de când e mic, ca să nu fie nevoit să înceapă de la zero în viața de adult. Privește-o ca pe o investiție pe termen lung.
Dacă ai găsit măcăr o informație nouă în acest articol, dă-l ai departe, ca să ajungă și la un alt părinte.
Cu zâmbete,
Kidprenor 💜